Ziua Universală a Iei este sărbătorită și anul acesta în Japonia.
De această data, în premieră într-un format nou: „Parada digitală a Portului Popular”, un eveniment sub patronajul Ambasadorilor Republicii Moldova și României cu participarea membrilor comunităților, prietenilor niponi, oamenilor de artă, diplomaților și sportivilor calificați la Jocurile Olimpice.
În mesajul său de salut, ambasadorul Vasile Bumacov a declarat că „Etnografii din țările noastre continuă să documenteze introducerea cămășii cu altiță în patrimoniul cultural imaterial mondial al UNESCO, iar în Republica Moldova, Ziua Portului Popular este sărbătorită în ultima duminică a lunii iunie, pentru a cinsti ansamblul vestimentar tradițional, ca unul din cele mai vechi însemne a poporului nostru.”
La rândul său, ambasadorul Tatiana Iosiper, a menționat că „România și Republica Moldova au întreprins demersuri comune de recunoaștere internațională a valorii culturale a portului popular, prin includerea în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, pe lângă cămașa cu altiță și alte tehnici și obiceiuri tradiționale: „Colindatul în ceată bărbătească”, „Tehnici de realizare a scoarţei” și „Mărțișorul”. Iar ia a devenit în ultimii ani un trend în modă și o sursă de inspirație pentru designeri de clasă mondială, fiind purtată cu mândrie peste tot in lume!”
Coloana sonoră a spotului promoțional este realizată pe un aranjament original al piesei din folclor „Papărudă rudă”, în cadrul unei colaborări artistice a interpretei Viorica Lozov, stabilită în Japonia de 20 ani și a naistei japoneze Fumiko Sakuraoka.
Mulțumim pe această cale tuturor celor care au răspuns apelului ambasadelor și vă invităm cordial să distribuiți pe rețelele sociale fotografii sau materiale video și să spuneți de ce #iubimIa sau #PortIeCuMândrIe.
Filmare și montaj: Irina Guboglu și Wataru Kori
Inginer sunet, producător muzical: Executive Class Band (Derek Short)
